Actorul Cuba Gooding Jr.,dat în judecată de una dintre cele 14 femei care îl acuză de molestare sexuală

Actorul Cuba Gooding Jr.,dat în judecată de una dintre cele 14 femei care îl acuză de molestare sexuală
Actorul american premiat cu Oscar Cuba Gooding Jr. a fost dat în judecată de una dintre cele 14 femei care l-au acuzat de hărţuire şi molestare sexuală, potrivit Variety.

Natasha Ashworth, o chelneriţă care lucrează într-un club de noapte din New York, l-a dat în judecată pe Cuba Gooding Jr., spunând că acesta ar fi ciupit-o de posterior, pe 24 octombrie 2018.

Săptămâna trecută, actorul premiat cu Oscar a pledat nevinovat la această acuzaţie. Procurorii prezenţi la audierea care a avut loc pe 15 octombrie, la Curtea Supremă din Manhattan, New York, au afirmat că incidentul s-a petrecut după ce Cuba Gooding Jr. i-a făcut avansuri în seara respectivă, actorul negând acest lucru. La acea audiere, procurorii au prezentat şi mărturiile oferite de 12 femei care au spus că au fost atinse fără acordul lor de Gooding şi că actorul le-a făcut avansuri nepotrivite, toate aceste incidente petrecându-se în diferite baruri şi cluburi. Femeile nu au depus plângeri penale împotriva starului hollywoodian. Cu aceste mărturii, procurorii spun că vor să stabilească un tipar comportamental al starului hollywoodian.

O audiere în acest caz a fost stabilită pentru 13 decembrie.

În procesul intentat de Ashworth, aceasta oferă noi detalii despre incident, printre altele, faptul că Gooding a întrebat-o dacă vrea „să îi vadă penisul”. De asemenea, actorul a încercat de mai multe ori să îi atingă posteriorul.

În prezent, pe numele actorului mai este deschis un proces, după ce a fost acuzat că i-a atins cu forţa sânii unei femei, într-un bar din Manhattan, New York, în iunie 2018. Atunci, starul din „Jerry Maguire” a fost arestat, deşi a pledat nevinovat la acuzaţiile de atingere forţată şi de abuz sexual.

Atingerea forţată a unei persoane poate fi pedepsită cu până la un an de închisoare, potrivit legislaţiei din oraşul american New York.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !