Activitate bugetară blocată pentru grevă generală

4Comentarii
Activitate bugetară blocată pentru grevă generală
Mii de profesori, medici, dar şi funcţionari publici din Timiş îşi vor opri activitatea, pentru o zi. Aceştia intră luni în grevă generală, nemulţumiţi de Legea unică de salarizare, dar şi de cele zece zile de concediu fără plată.

Doar jumătate dintre angajaţii din sănătate şi poliţie vor participa la greva generală a  bugetarilor, asta deoarece ei trebuie să asigure o treime din activitate. Astfel, în sistemul sanitar se vor asigura doar urgenţele şi nu vor fi făcute internări, dar pacienţii aflaţi deja în spitale îşi vor urma tratamentul, iar poliţiştii vor purta banderole albe.

Şi bugetarii din Educaţie vor fi în grevă. Aceştia au sfătuit atât elevii, cât şi studenţii, să rămână acasă, iar cei care aleg să meargă la şcoală nu vor face ore, ci vor fi doar supravegheaţi de cadrele didactice. De suferit vor avea şi timişenii care vor să-şi plătească dările către stat. Aceştia trebuie să ştie că trezoreriile, ghişeele primăriei şi casele de pensii, toate vor fi închise, timp de o zi.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor