Activitate blocată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş

9Comentarii
Activitate blocată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş
Problemele Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş sunt departe de a lua sfârşit. Deşi fosta conducere şi-a câştigat dreptul în instanţă de a reveni la cârma instituţiei, aceasta nu îşi pote desfăşura activitatea.

Asta deoarece munca actualilor inspectori, general şi adjuncţi, este suspendată până când ministerul le va evalua proiectul managerial. Astfel că aceştia nu au drept de semnătură. Mai mult decât atât, nici astăzi nu s-a putut face predarea deoarece fosta conducere nu s-a prezentat la IŞJ Timiş.

,,Noi am venit astăzi la serviciu, ceilalţi nu au venit să ne predea, o să îi mai aşteptăm. Ministerul a pus în aplicare sentinţa judecătorească, dar acum trebuie să facem un proiect managerial prin care vom fi evaluaţi. Este posibil ca ministerul să nu agreeze proiectul nostru”, a declarat Sandu Golcea, actualul inspector general.

O parte dintre foştii inspectori, care au deţinut funcţii de conducere la Inspectorat, au mers deja la fostele locuri de muncă, adică la catedră. Spre exemplu, Sorin Ionescu şi-a reluat activitatea de la Colegiul Naţional Bănăţean.

Mâine începe cea de-a treia sesiune de repartizare a dascălilor pe locurile rămase libere.Activitate care este oarecum îngreunată de faptul că nu s-a făcut încă predarea ştafetei de către fosta conducere. Cu toate acestea inspectorii de la personal vor controla şedinţele publice ale mişcării personalului didactic.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor