Acţiune ratată de demolare, organizată de primărie

22Comentarii
Acţiune ratată de demolare, organizată de primărie
Executorii Primăriei Timişoara, însoţiţi de câţiva poliţişti comunitari şi muncitori, au plecat marţi dimineaţa la demolări în Complexul Studenţesc. Surpriză însă, n-au putut să demoleze nimic!

Executorii municipalităţii s-au deplasat în zonă pentru ridicarea unui chioşc de pe domeniul public, de pe Aleea Studenţilor din Complexul Studenţesc, şi demolarea unei terase pentru care nu existau autorizaţiile necesare. În cazul chioşcului, reprezentanţii primăriei au constatat că… nu pot intra cu macaraua pe străduţa respectivă, aşa că au hotărât să revină pe seară, eventual dotaţi cu alte mijloace.

În ceea ce priveşte terasa, autorităţile au constatat, marţi dimineaţa, că aceasta… a dispărut. „Alaltăieri era aici! Nu ştiu cum de au reuşit să o desfiinţeze, că era mare, din lemn masiv”, a exclamat, contrariat, unul dintre executori. Oricum, acesta a concluzionat ulterior că acesta este un lucru bun, pentru că proprietarii s-au conformat somaţiei primite de la primărie, şi că ar fi bine să procedeze la fel şi alţii. Oficialii municipalităţii spun că în următoarele zile ar putea să aibă loc şi alte demolări în zona Campusului Universitar. Adevărate însă, de această dată!



22Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor