Accident spectaculos pe Calea Aradului

23Comentarii
Accident spectaculos pe Calea Aradului
Timişoara – Accident spectaculos în intersecţia de la Centrul Bancar, din Calea Aradului. Un timişorean a plecat să îşi ducă prietena acasă dar pe drum maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident, iar fata a ajuns la spital. 

Tânărul mergea din Piaţa Mărăşti înspre Circumvalaţiunii şi vroia să îşi ducă prietena acasă. Când a ajuns în intersecţia de la Centrul Bancar şi a vrut să vireze la stânga, nu a acordat prioritate de dreapta. Maşina în care se aflau cei doi a fost lovită în plin de un alt autovehiculul, condusă regulamentar dinspre Calea Aradului. „Când m-am înscris să fac stânga aveam în faţa mea un Tuareg şi nu am vazut nimic de el. M-am băgat şi când l-am văzut că vine am accelerat. Dacă nu o călcam intra în plin în partea stângă direct în prietena mea,” povesteşte speriat tânărul vinovat. Impactul a fost violent, iar maşinile au rămas imobilizate în mijlocul intersecţiei, traficul fiind blocat mai mult timp. Fata a suferit răni uşoare şi a fost transportată la spital pentru investigaţii. Din cauza coliziunii circulaţia în zonă a fost îngreunată mai bine de jumătate de oră.



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor