Accident cu trei tramvaie în faţa Prefecturii Timiş

40Comentarii
Accident cu trei tramvaie în faţa Prefecturii Timiş
Accident în lanţ, între tramvaie, în faţa Prefecturii Timiş, vineri la prânz. Trei mijloace de transport s-au ciocnit după ce unuia dintre ele nu i-au funcţionat frânele şi a intrat în celelalte două, care aşteptau în staţie.  | Video

Cele trei mijloace de transport se îndreptau înspre Piaţa Libertăţii. Două dintre ele erau oprite când la un moment dat au fost lovite din spate de cel de-al treilea, al cărui vatman nu a mai putut frâna. „Mergeam înspre staţie. Nu mi-au mai prins franele. Nu aveam viteză mare dar fiind greu, când am acţionat frâna de urgenţă nu am putut opri în timp util şi a intrat în cel din faţă iar el în celălalt”, povesteşte vatmanul ghinionist.

Unul dintre vatmani dar şi o pasageră au suferit răni uşoare iar medicii spun că se află în afara oricărui pericol. Poliţiştii de la rutieră care au mai avut de a face cu cazuri în care au fost implicate tramvaie le-au atras atenţia nu numai o dată vatmanilor că vârsta mijloacelor de transport în comun este înaintată şi ar fi bine să le manevreze cu atenţie.

Accident între tramvai şi autobuz la Timişoara Accident tramvai cu autobuz | Video

Mazda accidentată de tramvai, lângă Spitalul Militar Mazda 3 accidentat de tramvai | Video Video

Un tramvai a intrat într-o Dacie în faţa Spitalului Louis Ţurcanu Accident rutier la Luis Turcanu | Video

Tramvai deraiat de o betonieră Tramvai deraiat de o betoniera | Video

Iute şi furios, direct în tramvai Video

O mamă şi fetiţa ei de 3 ani au fost lovite de tramvai  O mama si fetita ei de 3 ani au fost lovite de tramvai, la Timisoara

Şi-a făcut praf ambele maşini, după ce s-a ciocnit cu tramvaiul! Accident pe strada Drubeta din Timisoara



40Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor