A vrut sa treaca frontiera la volanul unui BMW, dar fara permis

A vrut sa treaca frontiera la volanul unui BMW, dar fara permis
Este vorba despre un tânăr de 28 de ani din localitatea timişeană Moraviţa care a încercat zilele trecute să iasă din ţară, să ajungă în Serbia, la volanul unui autotuturism BMW, deşi nu avea permis de conducere. Poliţiştii de frontieră i-au întrerupt însă călătoria.

Dorel T. s-a prezentat miercuri la Punctul de Trecere a Frontierei Moravita, pe sensul de ieşire din ţară, conducând un BMW. Poliţiştii de frontieră timişeni i-au cerut să prezinte la control permisul de conducere, dar tânărul a declarat că nu îl are asupra sa. Asta i-a determinat pe agenţi să verifice bazele de date, pentru a vedea dacă şoferul spune adevărul. Politistii de frontiera i-au solicitat conducătorului auto să tragă maşina pe partea stângă, pentru a nu stânjeni traficul, până la încheierea verificărilor.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, Dorel T. nu a respectat indicaţiile primite şi a plecat de la control spre ieşirea din ţară, abandonând autoturismul după câteva zeci de metri. A fost însă interceptat în scurt timp de politistii de frontiera, care l-au condus la sediul lor. Autorităţile au aflat apoi, în urma verificărilor, că tânărul nici măcar nu poseda permis de conducere. Timişeanul s-a ales acum cu dosar penal pentru fapta sa.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor