A sărit cu baioneta la medici şi poliţişti

1Comentariu
A sărit cu baioneta la medici şi poliţişti
Spectacol nocturn, miercuri, în Piaţa Doina din Timişoara. Doar mascaţii de la DPIR l-au putut linişti pe un bărbat care i-a întâmpinat pe medici şi pe poliţiştii cu o baionetă, după ce o vecină a chemat organele de ordine pentru că omul arunca de la balcon… cu sticle!

Oamenii au ieşit din case alarmaţi de zgomot şi l-au văzut pe vecinul lor care arunca de la etajul trei al blocului cu sticle şi borcane, în parcare. Una dintre locatare a chemat Poliţia, văzând că individul nu se linişteşte. Acesta a şi nimerit, cu o sticlă, capota unei maşini parcate în zonă, iar când vecinii l-au atenţionat să să înceteze, bărbatul a ieşit cu o baionetă. Aşa i-a întâmpinat şi pe medicii de pe ambulanţă şi pe poliţiştii de la Secţia 3, care au cerut ajutorul Detaşamentului de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă. Mascaţi l-au imobilizat pe bărbat şi l-au condus, cu ambulanţa, la Clinica de Psihiatrie de pe Iancu Văcărescu. Dumitru C., de 58 de ani, este cunoscut ca având probleme psihice, iar vecinii se plâng că nu este prima dată când recurge la astfel de acte. El riscă între trei luni şi doi ani de închisoare pentru infracţiunea de port de arme albe, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Sergiu Rus.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor