A murit timisoreanca Iolanda Balas, dubla campioana olimpica la atletism

De T. Ex.
Reactualizat la:
2Comentarii
A murit timisoreanca Iolanda Balas, dubla campioana olimpica la atletism
© TION: A murit timisoreanca Iolanda Balas, dubla campioana olimpica la atletism (Foto: Mediafax)
Iolanda Balaș Soeter, dublă campioană olimpică la atletism, a decedat la vârsta de 79 de ani. 

Sportiva a făcut cunoscut numele României peste hotare, prin performanțele sale. Ea a fost multiplă recordmenă mondială și olimpică, în palmaresul său fiind și două medalii de aur la campionatele europene de atletism de la Stockholm în 1958 şi Belgrad în 1962, dar și o medalie de argint obținută la Berna în 1954. Balaș a fost președinta Federației Române de Atletism în perioada 1988-2005, funcție din care a reușit amenajarea mai multor piste de atletism în țară.

Chiar și la o vârstă înaintată, când deja a început să aibă probleme medicale, Iolanda Balaș și-a dedicat timpul atletismului.

“Dacă mă uit în buletin, nu-mi prea vine să cred. Totul a curs atât de repede. Acum mă cam chinuieşte un diabet, ca să nu vă mai zic despre tendonul meu parţial rupt de la piciorul de bătaie, dar de vreo două luni m-am ales şi cu o răceală zdravănă în sala de atletism şi am făcut o pneumonie dublă! Şi două luni n-am putut ieşi din casă, am stat numai cu antibiotice lângă mine. Asta-i vârsta, nu avem ce face. Încerc în schimb să nu stau acasă degeaba, să am o preocupare cât de cât. Mă concentrez pe revista noastră de atletism şi sunt foarte mândră că ea există, fiindcă în general se vorbeşte prea puţin despre atletism. Şi nu numai despre atletism, de fapt. Presa sportivă, iertaţi-mă dacă critic, în afară de fotbal, nu mai are nicio altă temă”, spunea Iolanda într-un interviu acordat unei publicații sportive, potrivit Mediafax.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor