A mers pe jos 600 de kilometri doar ca să voteze

Reactualizat la:
A mers pe jos 600 de kilometri doar ca să voteze
Regatul Bhutan, din regiunea Munţilor Himalaya, se poate mândri cu cel mai entuziast votant din lume, o femeie de 65 de ani care a mers 600 de kilometri pe jos pentru a-şi exprima preferinţa electorală.

Femeia, notează cotidianul britanic “Independent”, a dorit să răspundă apelului făcut de regele ţării, care le-a cerut locuitorilor să participe la vot.

Regele a chemat populaţia ţării la vot pentru a ajuta la crearea unui sistem democratic, în contextul în care Bhutan se află în plin proces de transformare: de la domnia absolută a regelui la o democraţie constituţională.

Oamenii au fost lăsaţi să voteze doar în locul de naştere al fiecăruia, mii de persoane îndreptându-se astfel spre sate îndepărtate, pentru a lua parte la primele alegeri parlamentare ce pun capăt domniei absolute a dinastiei Wangchuck.

Femeia care a străbătut 600 de kilometri pentru a vota, Tshewang Dema, a explicat că a preferat să meargă pe jos, întrucât prima şi singura oară când a mers cu maşina a ameţit şi i s-a făcut rău.

“N-am vrut să-mi pierd dreptul de vot, doar pentru că nu pot călători cu maşina”, a declarat bătrâna, care a călătorit 14 zile pentru a ajunge din capitala Thimphu până în regiunea Trashiyangste. Ea a explicat că a mai mers pe distanţe lungi şi în tinereţe, dar niciodată atât de mult.

Tshewang Dema de 65 de ani are o condiţie fizică demnă de invidiat chiar şi pentru cei cu mult mai tineri decât ea. Întrebată de ce a făcut acest efort supraomenesc, ea a ţinut să precizeze că nu i se pare un lucru extraordinar că a mers atât.

Mai mult decât atâta, Tshewang Dema e convinsă că mulţi alţi locuitori ai regatului au făcut acelaşi lucru, doar pentru că aşa le-a ordonat regele. Femeia a mers însoţită de nepotul ei de 13 ani şi au îndurat temperaturi de sub 0 grade pe timpul nopţii şi 15 grade ziua.

Pe durata călătoriei, cei doi au fost atacaţi de bandiţi şi surprinşi de alunecări de teren şi avalanşe de pietre, dar au scăpat nevătămaţi. Femeia a rupt doar o pereche de pantofi pe durata călătoriei.
SURSA: www.click.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !