A incercat sa depaseasca si a cazut de pe scuter, la Lugoj

De Corina Eva
Reactualizat la:
Accident Lugoj
Accident Lugoj
Cascadorie pe strada Caraiman din Lugoj, în direcţia către strada Tapiei, miercuri, la orele prânzului. Conducătorul unui scuter a ajuns la spital, după ce a încercat să depăşească un autobuz. Prietena scuteristului, aflată şi ea pe moped, nu a păţit nimic.


Un scuterist din Lugoj a ajuns la spital după ce a încercat să depăşească un autobuz. Tânărul conducător al mopedului se deplasa pe strada Caraiman, în direcţia către strada Tapiei când, la un moment dat, a intrat în depăşirea unui autobuz care ducea muncitori la fabricile din zona industrială.

În timp ce scuteristul ieşea din depăşire, de pe contrasens o şoferiţă i-a tăiat calea încercând să parcheze pe partea stângă a drumului. În urma impactului, lugojeanul împreună cu prietena sa, aflată şi ea pe moped, au fost trântiţi la pământ.
Băiatul, care purta cască în momentul accidentului, s-a ales cu o julitură destul de serioasă la genunchi, fapt pentru care a fost transportat la spital. Prietena nu a păţit nimic.
„Noi mergeam spre Tapiei, când la un moment dat ne-am trezit că o maşină ne-a tăiat calea şi am căzut”, este varianta pasagerei de pe scuter.
„Eu eram cu faţa spre autogară şi am încercat să trec pe partea cealaltă a drumului. Am văzut autobuzul în depărtare şi am calculat că am timp să trec dincolo, dar brusc a apărut mopedul care depăşise autobuzul chiar atunci şi nu l-am văzut din cauza soarelui. M-am oprit unde eram, dar a intrat în mine”, a declarat pentru Redeşteptarea şoferiţa. Poliţiştii efectuează verificări pentru a afla condiţiile exacte în care s-a produs accidentul.

Mai citeste:

Accident grav pe drumul Timisoara-Lugoj, o femeie a murit

Primarul localitatii Gavojdia, implicat intr-un accident la Lugoj



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor