A furat, a condus şi a lovit maşina părinţilor la doar 5 ani

Reactualizat la:
2Comentarii
A furat, a condus şi a lovit maşina părinţilor la doar 5 ani
Are doar 5 ani, dar putem spune fără să greşim că maşinile sunt cea mai mare pasiune a lui. Un băieţel din Cehia a furat autoturismul părinţilor săi în toiul nopţii şi a dat o tură până să se oprească într-un zid.

Să nu credeţi că furatul şi condusul au fost chiar treabă uşoară pentru micuţul infractor! Mai întâi a şterpleit cheile, a urcat, a ieşit cu spatele din parcare şi abia din acest moment plimbarea a început.

A reuşit să conducă maşina după ce şi-a aşezat grijuliu două perne pe scaunul şoferului. A parcurs aproape 2 km prin Mimon, oraşul său natal, iar distracţia s-a încheiat când s-a izbit de zidul unei case.

Şoferul precoce a fost găsit ascunzându-se în spatele unui copac, într-un parc din apropierea accidentului. Poliţia fusese alertată de părinţii îngrijoraţi, care s-au trezit noaptea fără copil şi fără maşină. Infractorul este prea mic pentru a fi acuzat, dar poliţia investighează condiţiile în care a pus mâna pe maşină.


 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor