A fugit de sub escorta poliţiştilor

14Comentarii
A fugit de sub escorta poliţiştilor
Alertă de gradul zero în judeţul Timiş, după ce un cetăţean israelian, de origine palestiniană, a fugit miercuri dimineaţă din custodia poliţiştilor. Omul era dus la Curtea de Apel Timişoara de doi ofiţeri, iar la terminarea dezbaterilor, chiar înainte de a-i pune cătuşele, i-a bruscat pe cei doi poliţişti şi a luat-o la sănătoasa.

Bărbatul, un imigrant israelian de origine palestiniană, era în custodia autorităţilor române, în Arad. A intrat ilegal în ţară în urmă cu mai mult timp, însă a fost prins doar în urmă cu o lună, la Timişoara. El nu a primit permis de şedere în România, iar autorităţile israeliene nu i-au asigurat biletul de întoarcere în ţara sa, conform procedurii. Astfel, doi ofiţeri de la Biroul Străini din Arad l-au adus la Timişoara pentru a-i prelungi perioada de custodie, până la remedierea situaţiei sale. “După dezbateri, omul i-a bruscat pe cei doi poliţişti chiar înainte ca aceştia să-i pună cătuşele”, povestesc martorii oculari. S-a făcut nevăzut, iar acum este dat în urmărire. Poliţiştii au amplasat filtre la toate ieşirile şi intrările din oraş, în speranţa că îl vor găsi pe fugar.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor