A fost definitivat Topul Judetean al firmelor, editia 2015. Ceremonia are loc pe 28 octombrie

De Marcel Hoster
4Comentarii
A fost definitivat Topul Judetean al firmelor, editia 2015. Ceremonia are loc pe 28 octombrie
Tradiţia organizării Topului Firmelor din judeţul Timiş continuă şi în acest an, iar pe 28 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri, are loc ediţia cu numărul 23 a evenimentului. Anul acesta, manifestarea se va desfășura sub semnul celui mai important eveniment din istoria Timişoarei, obţinerea de către oraş a titlului de Capitală Culturală Europeană.


La această ediţie, clasamentul celor mai buni actori ai mediului economic reuneşte 8.554 de firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, selecţia făcându-se dintre cele 28.567 de firme care au depus bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar trecut. Dintre acestea, vor fi premiate 1.743 firme care au reuşit să se claseze pe locurile I, II şi III, la unul dintre cele şase domenii de activitate, 251 grupe şi 5 clase de mărime.

Un număr de 241 de firme vor fi răsplătite cu Distincţia de Excelenţă, ocupând în ultimele trei ediţii unul din primele trei locuri ale topului. Alte 119 societăţi vor primi Trofeul de Excelenţă, pentru cele care au obţinut o poziţie pe podiumul topului în ultimii şase ani.

Topurile judeţene ale firmelor sunt organizate de către camerele de comerţ teritoriale, pe baza unei metodologii unice şi unitare la nivel naţional. În clasament sunt admise firmele care îndeplinesc simultan o serie de condiţii: profit din exploatare şi cifră de afaceri de minim 100.000 de lei în cazul microîntreprinderilor şi minim 250.000 de lei în cazul restului participanţilor.

„În acest an se poate observa o creştere a numărului de firme clasificate, semn că activitatea economică este în creştere”, a declarat, joi, Florica Chiriţă, directorul general al CCIA Timiş.

În acest an vor fi acordate şi câteva premii speciale: Trofeul de Excelență pentru cel mai inovativ start-up, Trofeul de Excelență pentru Competitivitate Investițională, respectiv Trofeul de Excelență pentru Cultură.

La evenimentul din 28 octombrie sunt aşteptaţi peste 700 de invitaţi, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditaţi la Timişoara, oficiali locali şi judeţeni, ambasadorii României în Ungaria şi Serbia, asociaţii de afaceri. De asemenea, a fost invitat şi primarul oraşului sârbesc Novi Sad, care a primit, la rândul său, titlul de Capitală Culturală Europeană.

Programul artisitic din acest an va include momemente realizate de Filarmonica „Banatul” Timișoara, Casa de Cultură a Studenţilor Timișoara și Trupa de dans Reflex. Invitat special în cadrul galei, cu un concert extraordinar, va fi Corina Chiriac.

Clasamentul final integral poate fi vizualizat aici.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor