A fost definitivat programul galei din Liga Europeană de Box

A fost definitivat programul galei din Liga Europeană de Box
Organizatorii au definitivat programul evenimentelor conexe galei ce va avea loc pe 29 octombrie, la Sala „Constantin Jude” din Timişoara, în cadrul Ligii Europene de Box.

În cadrul competiţiei se vor întâlni echipele României şi Slovaciei. Una dintre cele mai interesante acţiuni legate de eveniment va fi antrenamentul oficial, cu public, ce va fi susţinut pe 27 octombrie, la Food Court în Iulius Mall, de la ora 18. Fanii sunt invitaţi să asiste în număr cât mai mare, ei vor putea să se fotografieze cu sportivii şi vor putea cere autografe. Pe data de 29 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri va avea loc cântarul oficial al galei. Ulterior, de la ora 13.30, va fi organizată o conferinţă de presă. Debutul galei va avea loc de la ora 18, la Sala „Constantin Jude”. Înaintea meciurilor de box va avea loc o demonstraţie de dans sportiv şi o demonstraţie de Karate. De asemenea, este programată şi prezentarea oficială a sportivilor, am aflat de la Dan Pătraşcu, unul dintre organizatori.

Evenimentul este unul de ţinută, formaţia ce va reprezenta ţara gazdă având selecţionaţi cei mai buni sportivi pe care boxul românesc îi poate oferi la ora actuală. Echipa Romaniei, antrenată de Gheorghe Biea, are o victorie (11-3 cu Polonia), două remize (7-7 şi 7-7 cu Ungaria) şi o înfrângere (4-10 cu Slovacia). În afara meciului de la Timişoara, a mai ramas de disputat o partidă, cu Polonia. În deplasare pe 24 octombrie, cu Slovacia, pe 29 octombrie, jucându-se calificarea în semifinalele competiţiei. Cel mai aşteptat sportiv al selecţionatei României va fi timişoreanul Flavius Biea, campion mondial la Liverpool, vicecampion mondial în Turcia, campion european în Ungaria şi campion naţional al României.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor