A expirat termenul pentru refacerea bulevardului Liviu Rebreanu!

40Comentarii
A expirat termenul pentru refacerea bulevardului Liviu Rebreanu!
Marţi a expirat ultimul termen dat de Primăria Timişoara constructorului care se ocupă de refacerea bulevardului Liviu Rebreanu, pentru a termina lucrările. Este vorba de acelaşi constructor care a şi modernizat bulevardul ce a necesitat ulterior noi reparaţii, plombări şi cârpeli, o investiţie încă nerecepţionată.  | Video

Muncitorii societăţii Confort au lucrat de zor, în ultima perioadă, la refacerea arterei, chiar şi în toiul zilei, când este traficul mai aglomerat, aşa cum s-a întâmplat şi marţi, când expira ultimul termen dat de autorităţi constructorului. Marţi a fost dat peste cap tot traficul spre AEM, circulaţia fiind deviată, pe rând, pe câte o bandă, pentru asfaltarea unor noi porţiuni de drum cu probleme. Mulţi şoferi n-au mai ţinut cont de devieri şi au preferat să-şi vadă de drum mergând pe liniile de tramvai.

În luna mai, Confortul a primit termen 90 de zile pentru a reface bulevardul Liviu Rebreanu, după ce primăria a contractat o firmă din Ungaria pentru a face o expertiză asupra calităţii lucrărilor, iar experţii au găsit o mulţime de probleme, deşi era vorba despre un drum recent modernizat: fisuri în asfalt, gropi, capace de canal prea ridicate şi mai ales denivelări. La finalul celor 90 de zile şi al verii, Comisia de recepţie s-a întrunit şi a hotărât să mai păsuiască puţin constructorul, până în 15 septembrie, pe motiv că au fost temperaturi ridicate şi nu s-a putut lucra corespunzător, au spus reprezentanţii municipalităţii. „Consultantul va verifica modul în care au fost făcute lucrările, calitatea lucrărilor, după care se va întruni Comisia de recepţie, care va lua act de concluziile consultantului şi va verifica situaţia pe teren. Ulterior se va decide dacă se semnează recepţia”, ne-a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea. Cu toate acestea, pe bulevardul recent plombat încă sunt denivelări şi probleme cu capacele de canal.

Constructorul dă în judecată primăria

Supărat că nu s-a recepţionat până acum investiţia, iar pe bulevard circulă, zilnic, sute de camioane, patronul firmei Confort, Georgică Cornu, ameninţă că va da în judecată primăria: „Am terminat lucrările, dar umează să pornesc un proces împotriva primăriei legat de această stradă, am depus şi o plângere penală pentru abuz împotriva directorului Culiţă Chiş (n.r. – şeful Direcţiei Drumuri şi Transporturi a primăriei), pentru că a refuzat să facă recepţia. Aici a fost un proiect prost gândit, această stradă a fost transformată în centură, cât ar trebui să ţină asfaltul? Noi nu spunem că suntem perfecţi, dar proiectul a fost prost, nu a fost făcut pentru traficul foarte greu, noi am respectat documentaţia. Noi am vrut să schimbăm soluţia tehnică de la bun început, cei de la primărie n-au vrut. Eu am bani reţinuţi în cont, garanţia de bună execuţie”, ne-a declarat Cornu. Recepţia trebuia să se semneze în vara anului trecut.



40Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor