A curs cu amenzi pentru taximetristii din Timisoara

De Roxana Deaconescu
16Comentarii
A curs cu amenzi pentru taximetristii din Timisoara
© TION: A curs cu amenzi pentru taximetristii din Timisoara
Polițiștii locali au pornit la vânătoare de taximetriști. Au început să le ia actele la puricat. Și au găsit imediat nereguli.

În două zile la rând, polițiștii locali le-au dat 29 de amenzi taximetriștilor din Timișoara, în valoare totală de peste 12.000 de lei. Șoferii de taxi sunt buni de plată pentru că nu aveau documentele necesare desfășurării activității de taximetrie, au oprit sau au staționat ilegal pentru a-i lăsa sau a-i lua pe clienți.

„Cele mai frecvente încălcări ale legislației din partea conducătorilor de taximetre au fost lipsa documentelor necesare desfășurării activității de taximetrie, oprirea sau staționarea în vederea preluării de clienți în alte locuri decât cele autorizate sau în afara stațiilor destinate, staționarea cu autovehiculele echipate pentru desfășurarea activității de taximetrie în stațiile amenajate, dar ai căror conducători erau plecați în vederea rezolvării unor probleme personale, fapte prevăzute de Legea 38/2003, HCL 101/2009, OUG 195/2002”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Oamenii legii susțin că vor continua controalele și în perioada următoare.



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor