A crescut pretul apartamentelor. La Timisoara s-a atins pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru patrat

De Marcel Hoster
13Comentarii
A crescut pretul apartamentelor. La Timisoara s-a atins pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru patrat
Proprietarii de locuinţe care vor să le vândă cer preţuri tot mai mari pentru acestea. În Timişoara, creşterile le depășesc pe cele la nivel naţional. Rămâne de văzut în ce măsură clienţii vor mai avea şi avea bani. Odată cu intrarea în vigoare a Legii dării în plată, băncile majorează semnificativ valoarea avansului minim solicitat.


Legea dării în plată majorează preţurile la apartamente. Proprietarii de locuinţe cer mai mult pentru acestea, chiar dacă accesul la bani devine tot mai dificil. Până ca legea să fie aprobată, discuțiile și temerile legate de darea în plată au avut un efect de stimulare a cererii de locuințe – și, implicit, a tendinței de creștere a prețurilor, conform datelor unuia dintre principalele portaluri imobiliare de pe piaţă. După un avans de 6,5% în primul trimestru, apartamentele scoase la vânzare la nivel național (noi și vechi) s-au scumpit în a patra lună a anului cu 0,3%, de la 1.013 la 1.016 euro pe metru pătrat util. Față de perioada similară din 2015, când o locuință costa, în medie, 930 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală este cu 9,2% mai mare. În aprilie, un al treilea mare oraș al țării, Timişoara, a ajuns la pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat, clasându-se după Cluj-Napoca și București.

În orașul de pe Bega, preţurile au avut o creştere de 1% la preţurile la apartamente, de la 990 la 1.000 de euro pe metru pătrat, iar valoarea actuală este cu 13,8% mai mare decât cea valabilă în perioada similară a anului trecut (879 de euro pe metru pătrat). Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1% în aprilie (de la 993 la 1.003 euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 1,1% (de la 974 la 985 de euro pe metru pătrat).



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor