A crescut numarul de camioane parcate pe strazile Timisoarei

4Comentarii
A crescut numarul de camioane parcate pe strazile Timisoarei
Chiar dacă autorităţile aplică periodic amenzi pentru încălcarea hotărârii de consiliu local prin care se interzice staţionarea voluntară a autovehiculelor de mare tonaj pe raza oraşului Timişoara, numărul celor care au ignorat aceste prevederi aproape că s-a dublat în acest an, comparativ cu anul trecut.

Persoanele care nu respectă HCL 486 din 2006, privind parcarea vehiculelor grele, care depăşesc 3,5 tone, pe teritoriul municipiului Timişoara, riscă sancţiuni cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei. Staţionarea voluntară a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile publice şi pe terenurile aparţinând domeniului public sau privat al municipiului Timişoara este interzisă, amintesc reprezentanţii Poliţiei Comunitare. De amenzi scapă doar cei care staţionează pentru operaţiuni de încărcare/ descărcare sau înbarcare/ debarcare, cu respectarea indicatoarelor rutiere din zonă.

Totodată, sunt interzise comercializarea de produse sau prestarea de servicii direct din aceste autovehicule.

Poliţiştii comunitari au constatat 16 contravenţii privind nerespectarea HCL 486 din 2006 în această lună. Din datele Poliţiei Comunitare Timişoara reiese că în acest an numărul contravenţiilor a crescut de la 416 în primele opt luni ale anului 2009, la 789 în aceeaşi perioadă a acestui an la acest capitol.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor