A căzut de pe motocicletă, iar vehiculul a ajuns într-o maşină

30Comentarii
Accident yamaha
Accident yamaha
Un motociclist din Timişoara a ajuns, vineri, la spital, după ce s-a dezechilibrat, a căzut de pe vehicul, iar motocicleta s-a izbit de un autoturism parcat pe marginea drumului.


Conducătorul motocicletei Yamaha
venea dinspre Punctele Cardinale şi se
întrepta către Piaţa
Mărăşti. Martorii susţin că
motociclistul ar fi plecat în viteză de la
semafoarele de la Punctele Cardinale şi ar fi
început să facă slalom printre
maşini, iar în curbă s-a dezechilibrat
şi a căzut. Motocicleta s-a oprit după
câteva zeci de metri, într-un autoturism
Opel care era parcat în
zonă.


Eram în maşină, pe loc. Am auzit
motorul de la Yamaha turat puternic,
după aia zgomotul de la frână. A
acroşat bordura şi s-a lovit în mine.
Motociclistul a rămas aici, lângă
maşină, iar motorul s-a mai dus
câţiva metri. Avea cam 25 de ani din
câte mi-am dat seama. Nu ştiu exact că
avea cască
“, povesteşte şoferul
Opelului. O ambulanţă l-a
transportat de urgenţă pe tânărul
motociclist la Spitalul Municipal
Timişoara. Poliţiştii
vor stabili cauzele producerii accidentului.



30Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor