6 mituri despre organismul uman

6 mituri despre organismul uman
Creierul e folosit la capacitate maxima, iar rinichii pot filtra toxinele si cu mai putine lichide.

Cultura populara este incarcata cu mituri si adevaruri spuse pe jumatate. Unele dintre acestea au fost demontate, intr-un articol publicat in „British Medical Journal”. Iata-le explicate si de cercetatorii romani:
Mitul 1:
Folosim doar 10% din creier
Descoperire: Analizele realizate cu ajutorul aparatelor de rezonanta magnetica nu arata ca ar exista arii dominante in creier sau, din contra, regiuni nefunctionale. Potrivit cercetarilor, creierul functioneaza la capacitate maxima. „Creierul nu este mereu activat in proportie de 100a, dar este un organ folosit la capacitate maxima. El inseamna 5a neuroni si 95a celule gliale. Acestea il hranesc si il protejeaza de substantele daunatoare din sange”, explica medicul Radu Braga, cercetator in neurostiinte la Facultatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti.
Mitul 2:
Opt pahare cu apa pe zi ne tin sanatosi

Descoperire: Nu exista dovezi medicale care sa arate ca aceste opt pahare de apa pe zi ar fi idealul, afirma medicul Rachel Vreeman. Acest mit a luat nastere ca urmare a recomandarilor facute de nutritionisti, insa cele opt pahare nu trebuie neaparat sa fie pline cu apa, ci cu orice alte lichide. De asemenea, nu trebuie uitat ca fructele si legumele aduc si ele apa in organism. „Cantitatea de apa de care are nevoie organismul variaza si in functie de anotimp, dar si de modul in care transpira fiecare. Un om nu trebuie sa bea neaparat opt pahare de apa pe zi”, explica medicul nefrolog Lordan Pop de la Spitalul CFR 2 din Bucuresti. Specialistul va recomanda sa beti macar 1,5 litri de apa pe zi, astfel incat sa ajutati organismul sa isi realizeze mai usor procesele intracelulare.
Mitul 3:
Unghiile si parul cresc si dupa moarte
Descoperire
: Cum pielea corpului se usuca, tesuturile moi, in special pielea, se retrag, iar parul devine proeminent.
Mitul 4:
Parul ras devine mai aspru si mai inchis la culoare
Descoperire
: Intr-un studiu clinic s-au comparat portiuni de par ras cu altele de par neras. Parul ras nu era neaparat mai inchis si nici nu crestea mai repede. Dupa barbierire, parul creste insa bont in varf si de aceea pare mai gros. „Parul nu creste nici mai lung, nici mai des, nici mai inchis la culoare. Este doar o impresie pe care noi o avem. Fiind mai scurt, este si mai vizibil”, clarifica medicul dermatolog Catalin Popescu, de la Spitalul clinic Colentina din Bucuresti.
Mitul 5:
Cititul la lumina slaba strica vederea
Cercetatorii nu au putut sa demonstreze ca cititul in lumina slaba cauzeaza pierderea permanenta a vederii. Ei au aratat ca poate sa scada acuitatea vizuala, dar pe termen scurt.  „Dupa multe ore de citit in lumina slaba poate aparea un spasm de acomodatie, dar vederea nu se va pierde. Totusi, cand cititi, este bine sa va asigurati o lumina buna”, va recomanda medicul oftalmolog Andreea Ciubotaru, de la Centrul Medical Infosan.
Mitul 6:
Utilizarea celularelor in spital este periculoasa
Descoperire: Pana acum nu s-a inregistrat niciun deces in spital din aceasta cauza. Din contra, faptul ca medicii folosesc telefoanele mobile si comunica mai mult si mai repede intre ei a contribuit la scaderea numarului de greseli medicale.

 

Sursa: EVZ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !