58 de ani de la înfiinţarea NATO

NATO
NATO
WASHINGTON – 58 de ani de al înfiinţarea NATO În urmă cu 58 de ani a fost înfiinţată, la Washington, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Iniţial, din NATO au făcut parte 12 state, pentru ca acum să numere nu mai puţin de 26 ţări.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Nicholas F. Taubman, va marca acest moment printr-o conferinţă de presă.

Tratatul Atlanticului de Nord a fost semnat la Washington pe 4 aprilie 1949. de 12 state: Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada şi Portugalia. Cel mai important pasaj al tratatului este Articolul V, potrivit căruia părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor.

Ulterior Alianţa s-a extins prin aderarea Greciei, Turciei şi a Germaniei de Vest. URSS şi statele aliate ei au format „Pactul de la Varşovia” în 1955 pentru a contrabalansa NATO. După căderea Cortinei de Fier în 1989 „Pactul de la Varşovia” s-a dezintegrat, iar fostele ţări semnatare au aderat la NATO: Polonia, Ungaria şi Cehia pe 12 martie 1999, iar România, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania şi Bulgaria în 2004.

NATO şi-a văzut primul angajament militar în 1999 în Războiul din Kosovo unde a pornit o campanie de 11 săptămâni împotriva Iugoslaviei. Însă NATO a invocat, pentru prima dată în istoria sa, articolul prin care se înţelege că orice atac asupra unui stat-membru este considerat un atac împotriva întregii alianţe pe 13 septembrie 2001, ca răspuns la atentatele de la World Trade Center.

În august 2003, NATO a preluat comanda Forţei Internaţionale de Asistenţã pentru Securitate în Afganistan. Decizia a fost luată la cererea Germaniei şi Olandei şi a fost aprobată unanim de toate statele membre.

La ultimul summit al Organizaţiei, desfăşuratla Riga, şefii de stat sau de guvern din cele 26 de state membre ale NATO, au decis să-şi adapteze armatele la noile ameninţări, şi au promis o nouă extindere, pentru anul viitor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !