50 de ani de închisoare pentru încercarea de a fura un făt

3Comentarii
Fat
Fat
O femeie care a încercat să fure fătul vecinei sale însărcinate, lovind-o până a leşinat cu o bâtă de baseball şi secţionându-i abdomenul, a fost condamnată marţi la închisoare de la 22 la 50 de ani.

Peggy Jo Conner, care ar fi putut fi condamnată până la 80 de ani, şi-a cerut scuze în sala de judecată pentru atacarea lui Valerie Oskin. Oskin, de 31 de ani, a fost salvată după ce un trecător le-a văzut pe cele două femei şi a chemat poliţia. “Îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat lui Valerie şi pentru ce i-am făcut”, a spus Conner.

“Nu sunt genul acela de persoană, eram sub influenţa pastilelor atunci”. Dar avocatul districtului Armstrong, Scott Andreasi, spune că testele de sânge, făcute după 13 octombrie 2005, arată că nu existau urme ale intoxicării în cazul lui Conner. Ea este acum tratată pentru disfuncţie nervoasă şi depresie puternică. Oskin a dat citire unei declaraţii în sala de judecată în care declara că acum suferă de coşmaruri şi anxietate din cauza atacului.

Ea a mai spus că fiului ei de 8 ani, care a fost martor la o parte a atacului, îi este frică acum să stea singur. “Crima ei ne va afecta pentru totdeauna”, a mai spus Oskin.

Conner, de 40 de ani, a pledat vinovată în Februarie, de omucidere şi alte acuzaţii. Ea a lovit-o pe Oskin cu o bâtă de baseball, apoi a dus-o într-o altă locaţie, unde a folosit un cuţit pentru a-I deschide abdomenul în încercarea de a lua bebeluşul nenăscut încă.

Un băiat care se plimba cu un vehicul de teren le-a văzut pe femei şi i-a spus tatălui său, care a chemat imediat poliţia.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor