400 de poliţişti caută arme şi droguri în mai multe case din Timişoara şi Timiş

165Comentarii
400 de poliţişti caută arme şi droguri în mai multe case din Timişoara şi Timiş
Cei 13 au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş pentru a primi mandat de arestare. Procurorii şi poliţiştii spun că, în zilele următoare, vor mai reţine câteva persoane care se pare că fac parte din grupare. Primele imagini cu retinerea interlopilor din Timis  | Politistii cauta arme si droguri in casele din Timis Politistii cauta arme si droguri in casele din Timis | Video   Video  | Video Video |Video Video | Video Video 

Cei reţinuţi au ajuns la
Parchet


Anchetatorii nu au dorit să dezvăluie
identitatea tuturor persoanelor reţinute deja dar,
potrivit unor surse judiciare, cei şapte sunt Torj
Lucian, Gavrilă Ciprian, Flucsă Nicolae,
Sprânceană Florin, Urcaş Sergiu,
Şeclăman Dumitru şi Indrei Ioan.
În casele acestora şi ale celorlalţi,
poliţiştii au găsit cinci pistoale,
patru cu gaze şi cauciuc iar unul cu glonţ, o
puşcă de vânătoare, săbii,
cuţite şi bastoane telescopice.
Procurorul-şef al Biroul Teritorial DIICOT
Timiş, Carmen Martinov, spune că la baza
cazului stau plângerile a şapte victime, dar
că numărul celor care au avut de suferit de
pe urma celor acuzaţi este cu mult mai mare. Una
dintre plângeri este depusă de un inginer
care a fost bătut cu bestialitate de şase
dintre membrii reţelei. Omul a stat mai multe luni
în spital şi a rămas paralizat pe
viaţă. Totul a început însă
la începutul anului 2008 când o
victimă a doi dintre membrii reţelei a depus
o plângere la poliţie. Procuroarea Martinov
susţine că persoanele vizate erau foarte
violente şi că erau specializaţi
în atacul la comandă al victimelor.
Poliţiştii le-au ascultat telefoanele celor
13 şi i-au înregistrat în timp ce
îşi aranjau activităţile. De
asemenea, anchetatorii spun că pe lista de
acuzaţii vor mai introduce câteva capete noi
de acuzare dar acestea nu vor fi făcute publice
decât după ce vor fi arestaţi şi
ceilalţi suspecţi aflaţi acum în
libertate. “Ne-a fost greu să lămurim
implicarea liderului de grup tocmai din cauza
comportamentului acestuia de om onest, de familist, de
consilier local”, a spus Martinov. Cercetările
în acest caz au început în urmă
cu aproximativ un an şi au fost declanşate
în urma plângerilor victimelor acestei
grupări. “Erau specialişti în acte de
violenţă la comanda liderului, care, sub
masca unei persoane onorabile, îşi exercita
influenţa. S-au axat pe acte de intimidare,
şantaj şi proxenetism. Cele treisprezece
persoane au fost acuzate de constituire, aderare
şi sprijinire a unui grup infracţional,
tâlhărie, şantaj, lipsire de libertate
şi proxenetism”, a spus Martinov. Doi dintre cei
reţinuţi sunt recidivişti şi unul
dintre ei a făcut ani grei de închisoare
pentru viol. Anchetatorii susţin că victimele
reţelei erau în principal oameni de afaceri
iar taxele de protecţie pe care le plăteau
membrilor grupului variază între două
şi patru mii de euro. Procurorii mai susţin
şi că în clubul pe care consilierul
local Lucian Torj îl patrona erau puse să se
prostitueze 10 tinere. Cercetările vor continua
şi în zilele următoare când
poliţiştii şi procurorii vor cerceta
toate documentele ridicate de la domiciliile
acuzaţilor. De asemenea, reprezentanţii legii
vor mai opera arestări în rândul
celorlalţi membri ai reţelei. DIICOT:
Consilierul local Lucian Torj era şeful
grupării de crimă organizată
destructurată în Timiş. Procurorul a
adăugat că în acest caz urmează
să fie arestate şi alte persoane, în
total grupul numărând aproximativ 20 de
membri.Fratele lui Lucian Torj, Ovidiu, nu a fost
reţinut în acest caz, iar asupra lui Lucian
Torj nu s-au găsit arme, însă au fost
găsite documente “incriminatorii” care se vor
cumula cu probele pe care anchetatorii le au în
acest caz, printre care se află
înregistrări ale convorbirilor telefonice
purtate între membrii grupării.

Pesediştii se dezic de
Torj


Reprezentanţii PSD Timiş au reacţionat
în ceea ce priveşte cazul consilierului lor
local din Biled, Lucian Marian Torj, suspectat de fapte
penale grave, împotriva căruia au fost luate
măsuri de excludere din partid, a anunţat
purtătoarea de cuvânt a PSD Timiş,
Laura-Maria Manole. „PSD Timiş nu
tolerează şi nu va tolera asemenea tip de
comportament, indiferent dacă cel asupra
căruia planează suspiciuni legate de
savârşirea unor fapte reprobabile se
dovedeşte sau nu vinovat. Întrucât
astfel de fapte sunt de natură să aducă
grave prejudicii de imagine organizaţiei, cei
responsabili de promovarea unor asemenea indivizi
în partid vor răspunde în faţa
Biroului Permanent Judeţean”, se mai
arată în comunicatul remis presei de PSD
Timiş. Trebuie precizat că cel care
„păstroreşte” organizaţia
PSD Biled este Constantin Glodeanu, fost adjunct al SRI
Timiş.

Aproximativ 400 de poliţişti,
procurori, trupe speciale DPIR şi
jandarmi au pornit o acţiune de prindere a
interlopilor din Timiş


Potrivit celor de la IPJ, o echipă se află la
o percheziţie pe str. Fructelor din zona
Şagului, în timp ce în localitatea
Albina, la părinţii unuia dintre cei
reţinuţi s-au găsit 2 pistoale.
Aproximativ 400 de poliţişti,
procurori, trupe speciale DPIR şi
jandarmi şi-au unit forţele în
această dimineaţă pentru a descinde
în locuinţele mai multor interlopi din
Timişoara şi din judeţul Timiş.
Acţiunea, potrivit comisarului şef de
poliţie, Palade Săndel, a constat în 19
percheziţii simultane unde au fost căutate
arme, droguri şi alte bunuri care ar fi
deţinute ilegal la adresele precheziţionate.
Treisprezece persoane, bănuite că ar fi
membre ale grupării au fost reţinute, printre
care şi Lucian Torj, consilier local al PSD
în comuna timişeană Biled. Totul a
început în această dimineaţă
când poliţiştii de la compartimentul de
crimă organizată, procurorii DIICOT,
mascaţii, zeci de poliţişti şi
jandarmi au început să descindă
simultan în mai multe locuinţe din
Timişoara şi Timiş, pentru a anihila cea
mai importantă grupare de crimă
organizată din vestul ţării.
Investigaţia a fost începută
încă de anul trecut din vară când
poliţiştii au obţinut informaţii
că o grupare criminală coordonează de la
Timişoara traficul de carne vie, şi
perceperea de taxe de protecţie în tot
vestul ţării. Toţi cei
reţinuţi sunt acuzaţi că ar fi
orchestrat numeroase acţiuni violente printre care
atacuri la comandă, perceperea de taxe de
protecţie, tâlhării sau tentative de
omor. Acţiunea poliţiştilor români
din Timiş a fost susţinută şi de
colegii lor din Germania care au acţionat în
paralel cu cei de aici. În prezent, persoanele
reţinute sunt audiate de procurorii din cadrul
DIICOT cu privire la faptele comise, se arată
în comunicatul trimis de IPJ Timiş. 



165Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor