"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" a câştigat premiul Gopo pentru Cel mai bun film de lungmetraj

"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" a câştigat premiul Gopo pentru Cel mai bun film de lungmetraj
Pelicula “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” a lui Cristian Mungiu a câştigat premiul Gopo pentru Cel mai bun film de lungmetraj, la gala premiilor cinematografiei româneşti, organizată luni seară, în Sala Tronului de la Muzeul Naţional de Artă al României.

Mungiu, care a luat şi premiul Gopo pentru regie, a povestit că producţia filmului a început în luna noiembrie, iar echipa a sperat că acesta va putea ajunge la a 60-a ediţie a festivalului de la Cannes.

Ştiam că am concurat cu rezigori care vin des la Cannes, ca fraţii Coen, Emir Kustrica sau Wong Kar Wai. Toată lumea ne-a asigurat că nu avem nicio şansă şi că e o ediţie dedicată maeştrilor.”

Cu toate acestea, “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, film care spune povestea unui avort ilegal în România din epoca ceauşistă, a câştigat primul Palme d’Or pentru lungmetraj din istoria cinematografiei româneşti.

Mungiu a transmis “recunoştinţa şi mulţumirea” sa “pentru această deschidere şi onestitate de a lăsa Cannes-ul şi unor nume necunocute” domnului Thierry Fremaux, delegatul general al celebrului festival, care a fost invitatul de onoare al galei Gopo de luni seară.

Premiul le-a fost înmânat producătorilor peliculei, Cristian Mungiu şi Oleg Mutu, de Fremaux şi de ministrul culturii Adrian Iorgulescu.

Pe locul unde altădată se găsea tronul regelui se găseşte acum omuleţul lui Gopo. În această seară regele este filmul românesc“, a spus ministrul, care a dat asigurări că va face tot “ceea ce este omeneşte posibil” pentru a sprijini filmul românesc, actorii români şi cinematografia naţională.

La premiul pentru Cel mai bun film de lungmetraj a mai fost nominalizată pelicula “California Dreamin’ (nesfârşit)” a regretatului regizor Cristian Nemescu, câştigător al trofeului secţiunii Un Certain Regard la Cannes 2007.

Premiul a fost acordat pe baza voturilor secrete exprimate de 350 de profesionişti din cinematografie, regizori, scenarişti, actori, directori de imagine sau producători.

Gala Gopo, ajunsă la a doua ediţie în acest an, premiază cele mai bune producţii româneşti şi europene de cinema care au rulat în România în 2007.

Alte premii:
Cel mai bun actor într-un rol principal:
Răzvan Vasilescu, “California Dreamin’ (nesfârşit)”.
Cea mai bună actriţă într-un rol principal: Anamaria Marinca, “4,3,2”
Cel mai bun scenariu: Cristian Nemescu & Tudor Voican, “California Dreamin”
Cea mai bună muzică originală: Cristian Lolea, “Îngerul necesar”
Premiul pentru întreaga activitate: Jean Constantin
Cel mai bun documentar:“Război pe calea undelor”, în regia lui Alexandru Solomon
Cea mai bună imagine: Oleg Mutu, “4,3,2”
Premiu special:“Toate pânzele sus”
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Laura Vasiliu, “4,3,2”
Cel mai bun actor în rol secundar: Vlad Ivanov, “4,3,2”
Premiul publicului:“4,3,2”
Cele mai bune costume: Ana Ioneci, “California Dreamin’ (nesfârşit)”
Montaj: Cătălin Cristutiu, “California Dreamin’ (nesfârşit)”
Premiul pentru scurtmetraj:“Valuri”, regizor Adrian Sitaru.
Premiul pentru sunet: “4,3,2”.
Premiul pentru scenografie: Mihaela Poenaru (“4,3,2”).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !