Întâlnire de gradul zero la Aeroportul Timişoara

31Comentarii
Întâlnire de gradul zero la Aeroportul Timişoara
Şefii din Timiş şi Arad, împreună cu secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Marin Anton, au discutat despre oportunitatea unirii aeroporturilor Timişoara şi Arad în cadrul Companiei Banat.

La întâlnirea desfăşurată la Aeroportul Traian Vuia, Timişoara a fost reprezentată de primarul Gheorghe Ciuhandu, iar Consiliul Judeţean Timiş de preşedintele Constantin Ostaficiuc şi vicepreşedinţii Adam Crăciunescu şi Liviu Borha. Interesant este că primarul Aradului, Gheorghe Falcă, nu a mai făcut deplasarea la Timişoara, dar a trimis-o pe viceprimăriţa de Arad, Geanina Pistru, consoarta secretarului de stat de la Transporturi Eusebiu Pistru, cel acuzat de transmiterea de informaţii false către autorităţile locale timişene în problema Companiei Aeroportuare Banat. Din delegaţia din judeţul vecin a făcut parte şi preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu.

Discuţiile au fost scurte şi la obiect, concluzia fiind una singură: pentru a se mai discuta despre o eventuală companie aeriană Banat este absolut necesar un studiu de fezabilitate. „Numai acest studiu va arăta dacă este oportun sau nu să facem această companie aeriană regională. Cel mai probabil, acest studiu va fi demarat la începutul anului viitor”, a declarat secretarul de stat Marin Anton.

Referitor la eventualul câştig pe care Timişoara l-ar putea obţine din această unire, primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a fost foarte categoric: „Interesul Timişoarei va reieşi din acest studiu. Noi aşteptăm în continuare o serie de date de la minister, numai după ce vom vedea care sunt avantajele vom fi de acord cu această măsură (…) Eu susţin în continuare ideea ca Aeroportul Timişoara să înglobeze, prin absorbţie, entitatea din Arad, dar rămâne să vedem studiul. Dacă această combinaţie se lasă fără niciun beneficiu pentru municipiul Timişoara, ar fi absurd să se facă această fuziune”, a spus Ciuhandu. În ceea ce priveşte situaţia economică dificilă a aeroportului arădean, şeful CJ Arad a negat total existenţa problemelor financiare. „Este doar o dezinformare această afirmaţie, noi nu avem niciun fel de probleme”, a spus Ioţcu.



31Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor