Înspăimântătorul gnom care terorizează un orăşel din America de Sud

Reactualizat la:
1Comentariu
Înspăimântătorul gnom care terorizează un orăşel din America de Sud
Un oraş din America de Sud trăieşte clipe de groază din cauza unui gnom care bântuie străzile noaptea. Mai mulţi localnici susţin că au văzut dubioasa arătare şi se tem să mai iasă din casă.

Piticul poartă o pălărie cu vârf ascuţit şi are un mers distinct, mereu în lateral. Un grup de tineri îngroziţi au reuşit să-l filmeze săptămâna trecută într-una dintre apariţiile sale misterioase.

Jose Alvarez, unul dintre adolescenţi, a declarat ieri pentru ziarul El Tribuno: “Vorbeam despre ultima noastră excursie la pescuit. Era ora 1 noaptea. Am început sa-i filmez pe ceilalţi în timp ce vorbeau şi făceau glume. Brusc, am auzit nişte zgomote ciudate, ca şi cum cineva arunca cu pietre. Ne-am uitat într-o parte şi am văzut că se mişca iarba. Am crezut că este un câine, dar apoi am zărit silueta gnomului. Ni s-a făcut foarte frică”.

“Nu este o glumă. Încă ne este frică să ieşim din casă. Tuturor vecinilor le este frică. Unul dintre prietenii mei s-a speriat atât de tare, încât a trebuit să-l ducem la spital”, a mai adăugat tânărul.

Şi alţi locuitori ai oraşului General Guemes din provincia Salta a Argentinei au zărit creatura înfiorătoare.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor