Înşelătorie cu locuinţe ANL, la Timişoara

6Comentarii
Înşelătorie cu locuinţe ANL, la Timişoara
O timişoreancă de 34 de ani, fără ocupaţie, a găsit o modalitate ingenioasă de a face bani, în vremuri de criză. Femeia a profitat de nevoia unor persoane de a-şi găsi locuinţă şi le-a înşelat pe acestea cu mii de euro, pe care îi cerea pentru a le facilita primirea unor apartamente ANL.

Femeia le povestea celor interesaţi să primească un apartament prin programul ANL că are anumite cunoştinţe în cadrul primăriei. Presupusele cunoştinţe urmau să le obţină acestora locuinţele în schimbul anumitor sume de bani. „Afacerista” a reuşit astfel să înşele două persoane de la care a primit peste şase mii de euro. Când au văzut că au rămas şi fără bani şi fără un acoperiş deasupra capului, oamenii au depus plângeri la poliţie. Lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor au întocmit dosarele însă le-au înaintat, cu declinare de competenţă, către Parchetul de pe Lângă Tribunalul Timiş. Şi asta pentru că situaţiile în care există acuzaţii de trafic de influenţă sunt instrumentate de parchet. Femeia care i-a înşelat pe cei care doreau o locuinţă este acuzată acum de trafic de influenţă.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor