Încep lucrările de canalizare în Kuncz!

Încep lucrările de canalizare în Kuncz!
Timişoara – Mai multe străzi din oraş vor intra în şantier. Reprezentanţii primăriei au dat ordinul de începere a lucrărilor de canalizare în cartierul Kuncz. Concomitent continuă şi celelalte lucrări edilitare din oraş, dar vor demara şi altele noi.

Municipalitatea organizează mai multe licitaţii în această perioadă, pentru execuţia lucrărilor pe apă-canal. În cartierul Ghiroda, zona Aleea Ghirodei, va fi extinsă reţeaua de canal pe toate străzile adiacente: Luncii, Mătrăgunei, Cărăbuşului, Lăptarilor, Fuiorului, Spartachiadei, Cocostârcului, Caprei, Furnicii, Prieteniei şi Lemnari. În cartierul Plopi vor continua lucrările de canalizare pe mai multe tronsoane de stăzi: Albăstrelelor, Martir Colonel Popescu, Nicolae Tincu Velea şi Magheru. De asemenea, se va extinde reţeaua de canal şi pe străzile: Bistrei, Colonia Radio şi Rudolf Walter, străzile II-V. Ordinul de începere a lucrărilor va fi transmis constructorilor în cursul acestei luni, imediat după semnarea contractelor de execuţie. Lucrările vor fi finalizate de-abia în cursul anului viitor. Primăria a emis ordinul de începere a lucrărilor şi pentru cartierul Kuncz. Aici vor beneficia de canalizare locuitorii de pe străzile: Subuleasa, Energiei, Zefirului, Poiana Mărului, Muntele Mic, Baia, Sovata, Sălaj, Tg.Mureş, Sucului, Câmpului (parţial), Aviatorilor (parţial), Herodot (parţial) şi Calea Moşniţei (parţial). Termenul de finalizare a lucrărilor este aprilie 2009.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !