Încep controalele pe Legea antifumat şi în Timiş

5Comentarii
Încep controalele pe Legea antifumat şi în Timiş
Timişoara – De miercuri, proprietarii de baruri şi restaurante din Timişoara care nu au aplicat încă corespunzător noile prevederi care reglementează fumatul în locurile publice ar trebui să se pregătească pentru controale ale inspectorilor de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului (OPC).

De la începutul acestui an, locurile pentru fumat din locurile publice trebuie delimitate şi ventilate corespunzător, în toate spaţiile publice. În restaurante şi baruri, locurile speciale pentru fumători nu trebuie să reprezinte mai mult de 50% din suprafaţa totală a localului şi trebuie neapărat izolate de spaţiile pentru nefumători. Pentru a se asigura că şi în Timişoara se vor respecta aceste reguli, inspectorii de la OPC se pregătesc de controale. „Luni sau marţi urmează să primim actul normativ de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), după ale cărei norme ne vom ghida în organizarea controalelor. Vom controla baruri, restaurante şi în general orice înseamnă spaţiu public cu locuri pentru fumători. Controalele ar putea dura două săptămâni sau mai mult, încă nu ştim exact, totul depinde de hotărârile ANPC”, ne-a spus Oana Jichici, inspector şef adjunct la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Timiş. Noile norme au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009 şi reprezintă prevederi ale Ordonanţei Guvernului 5/2008 privind modificarea şi completarea Legii 349/2002, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. De asemenea, normele mai interzic şi comercializarea produselor din tutun în incinta şi în jurul spitalelor şi unităţilor de învăţământ. Timişorenii care au nemuţumiri vizavi de respectarea acestor prevederi pot anunţa Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, la numărul de telefon 0256/422.790.

Spaţiile de fumat din locurile publice luate la control de ANPC



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor