În vizită la Papă, fără cadouri

Reactualizat la:
În vizită la Papă, fără cadouri
VATICAN – Preşedintele paraguayan, Nicanor Duarte, a fost primit luni în audienţă la Vatican. El s-a prezentat în faţa papei Benedict al XVI-lea cu mâinile goale, din cauza faptului că bagajele i-au fost pierdute pe drum.

Una dintre valize con­ţinea cadourile pentru Suveranul Pontif: un poncho paraguayan, în 60 de culori şi nuanţe, şi un obiect de argint. Tradiţional, vizitatorii aduc daruri papei şi primesc în schimb medalii ale pontificatului şi rozarii pentru membrii delegaţiei.

Jenaţi de situaţia neplă­cută care s-a creat, responsabilii paraguayani au dat asigurări că darurile vor fi trimise de îndată ce bagajele pierdute în timpul călătoriei cu avionul vor fi recuperate. Numai trei dintre vali­zele delegaţiei prezi­den­­ţiale au ajuns cu bine la destinaţie. Întrevede­rea privată dintre papa Benedict al XVI-lea şi preşedintele Paraguayului, Nicanor Duarte Frutos, împreună cu soţia şi 14 persoane din suită, a durat 25 de minute.

Suveranul Pontif i-a primit pe oaspeţi în sala Tronului, unde le-a urat «bun venit» în limba spaniolă. I-a invitat apoi în biroul său din biblioteca papală. Întrevederea cordială a permis un tur de orizont asupra situaţiei din această ţară, în special asupra rolurilor specifice pe care biserica şi statul le joacă în viaţa politică şi dezvoltarea educativă şi socio-economică. Presa paraguayană a scris că obiectivul au­dienţei ar fi fost discutarea cu Sfântul Părinte a candidaturii episcopului paraguayan Fernando Lugo la alegerile din aprilie 2008. (Arina Avram)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !