Îi doare în cot de pacienţi!

3Comentarii
Îi doare în cot de pacienţi!
Jurnal bihorean făcea public săptămâna trecută studiul de fezabilitate prezentat de managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, Dacian Foncea, conform căruia până în 2010, în curtea spitalului va apărea o clădire nouă ce va găzdui secţiile de Boli Infecţioase şi Dermato-venerice, de la Spitalul Judeţean cât şi Dispensarul TBC.

Miercuri, pe 19 decembrie, managerul Foncea a prezentat acest studiu de fezabilitate reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, alături de alte patru proiecte vizând amenajarea parcului spitalului, reabilitarea spaţiului pentru birourile administrative, construirea unui gard împrejmuitor cât şi forarea unui puţ propriu pentru alimentarea cu apă a spitalului. La acestea se adaugă şi noul aparat de radiologie promis de însuşi ministrul Nicolăescu.

În total, o investiţie de 110 miliarde de lei vechi, bani ce ar fi primiţi de la Minister în trei tranşe, pe trei ani, până în 2010. Toate bune şi frumoase până aici. Cei de la Minister au agreat proiectele prezentate, însă i-au cerut managerului Foncea încă două documente: avizul favorabil al Consiliului Local Oradea pentru realizarea acestor investiţii cât şi dovada că terenul şi clădirile există în patrimoniul spitalului.

Mai interesaţi de mulţumiri

În aceste condiţii, managerul Foncea s-a prezentat pe 20 decembrie la şedinţa ordinară a CL. Deşi nu era pe ordinea de zi, managerul a cerut celor prezenţi să ia în discuţie cele două chestiuni cerute de Minister. Consilierii locali nici nu au vrut să audă. Ba mai mult, o parte din cei care conduceau şedinţa au cerut managerului să mulţumească Primăriei pentru ajutorul acordat în 2007. „Pur şi simplu am rămas uimit de ceea ce s-a întâmplat în acea şedinţă.

Consilierii nici nu au realizat faptul că e vorba de o investiţie de miliarde de lei în beneficiul municipalităţii. Nu e vorba de o investiţie pentru Foncea ci de interesul pentru pacienţii bihoreni. Nu am primit acel vot de principiu. Mi s-a solicitat doar să le mulţumesc pentru ajutorul dat de Primărie spitalului nostru. Un ajutor care ne-a clasat pe ultimul loc printre spitalele din oraş, vizând fondurile alocate de Primărie”, ne-a declarat ec. Foncea.

„Îi dau în judecată!”

„În cazul în care nici în luna ianuarie consilierii locali nu vor da vot favorabil, intenţionez să îi acţionez în instanţă. Eu voi avea de partea mea legea, lege care cere ca atât terenurile cât şi clădirile spitalelor să fie transferate în administraţia spitalelor. Nu se mai poate. Suntem singurul municipiu din ţară în care nu se întâmplă acest lucru. Nu vom accepta alte forme de concesionare. Dacă nu trece această hotărâre de Consiliu Local, voi veni în presă şi cu alte picanterii. Aşa ceva nu se mai poate”, spune cu convingere managerul Foncea.

Viorica Borz



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor