Bojin le-a transmis un mesaj consilierilor județeni chiar de la Patriarhul Daniel, înainte de votul proiectului de hotărâre.
„Am fost apreciați și lăudați, consiliul județean, pentru sprijinul constant pentru toate cultele. Preafericitul Daniel transmite urări de bine, sănătate, ținând cont că este cetățeanul nostru de onoare”, a spus președintele CJ Timiș, Titu Bojin.
Banii vor fi defalcați pentru diferite lucrări. Reprezentanții cultelor trebuie să depună situația de lucrări, iar apoi acestea vor fi plătite de Consiliul Județean Timiș. Potrivit raportului proiectului de hotărâre, cultul ortodox român primește 1.565.000 lei, cultul ortodox sârb – 25.000 lei, cultul ortodox ucrainean – 30.000 lei, cultul romano – catolic – 100.000 lei, cultul greco – catolic – 30.000 lei, cultul reformat – 30.000 lei, cultul evanghelic – 25.000 lei, cultul penticostal – 100.000 lei, cultul adventist – 25.000 lei, cultul baptist – 70.000 lei.
Aceste sume se modifică însă… puțin. Mai precis, la apelul consilierului județean Mihăiță Bojin, colegi săi au fost de acord să ia 5.000 de lei de la cultul ortodox, 5.000 de la romano-catolici și 5.000 de la penticostali și să dea 15.000 de lei pentru o biserică baptistă care se ridică la Măguri, unde populația majoritară este romă.
În 2015, consilierii județeni au alocat în luna noiembrie 600.000 de lei pentru culte. Aceeași sumă a fost acordată și în luna august a anului trecut – 600.000 de lei. Tot anul trecut, consilierii județeni au mai alocat o sumă de 850.000 de lei, destinată tot cultelor religioase.
Alte articole pe aceeași temă:
Consilierii judeteni au dat, din nou, bani pentru biserici – 600.000 de lei
Consiliul Judetean Timis vrea sa dea, in acest an, 2 milioane de lei pentru biserici
Citiți principiile noastre de moderare aici!