179 de zboruri anulate

Airitalia
Airitalia
Alitalia a anunţat, joi, anularea a 74 de zboruri internaţionale şi a 105 zboruri naţionale, din cauza unei greve a personalului, care protestează faţă de restructurările făcute de companie.

Sindicatele, cu toate că au avut opinii divizate în legătură cu protestul, au susţinut această grevă a personalului, care nu este de acord cu noile măsuri impuse de companie pentru redresarea situaţiei economice.

Alitalia, companie deţinută în proporţie de 49,9% de către statul italian, a planificat restructurarea personalului, proces care durează de aproape doi ani, în încercarea de a-şi atinge obiectivele economice.

Compania a demarat, la sfârşitul anului 2004, un plan dificil de redresare, care prevede suprimarea a 3.700 de locuri de muncă, din cele 20.000. Sindicatele au solicitat “un plan real de redresare a companiei, reînnoirea contractului de muncă, aflat în aşteptare de mai mulţi ani, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea la sol şi o reducere drastică a muncii în condiţii precare”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !