15 studenti de nota zece de la Universitatea Politehnica Timisoara beneficiaza de burse importante

De Marcel Hoster
15 studenti de nota zece de la Universitatea Politehnica Timisoara beneficiaza de burse importante
© Foto: arhivă
Universitatea Politehnica Timişoara oferă studenţilor eminenţi o serie de burse de performanţă. Astfel, un student care în semestrul anterior a obținut media 10 primește o bursă în valoare de 1.000 de lei. Dacă a obținut media 10 pe întreg anul anterior va primi suplimentar 500 de lei pe lună, din veniturile proprii ale UPT.

Cine trage tare la învăţătură va fi răsplătit suplimentar de UPT. Bursele pot ajunge la sume de până la 1.500 de lei. De asemenea, tot din veniturile proprii ale UPT, studenții care au rezultate deosebite la concursurile studențești de nivel național sau internaţional mai pot primi lunar încă 400 de lei. La acestea se pot adăuga şi bursele sociale, în valoare de 580 de lei pe lună, care se cumulează cu orice alt tip de bursă, astfel încât un student silitor poate ajunge la un venit lunar substanţial.

În acest moment UPT are 15 studenţi de zece curat, aceştia beneficiind de importante sume alocate:

– Vlad-Ilie Ungureanu – Facultatea de Automatică şi Calculatoare – bursă de performanţă (1.000 lei + 500 lei din veniturile proprii ale UPT);
– Flavius-Gabriel Wurfer, Ioan Alexandru Udrea – Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului – burse de performanţă (1.000 lei + 500 lei din veniturile proprii ale UPT);
– Ioana Cozma – Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului – bursă de performanţă + bursă socială (1.000 lei + 580 lei + 500 lei din veniturile proprii ale UPT);
– Ionela Claudia Bîrlea – Facultatea de Construcţii – bursă de performanţă + bursă socială (1.000 lei + 580 lei + 500 lei din veniturile proprii ale UPT);
– Roxana Maria Goste – Facultatea de Electrotehnică – bursă de performanţă + bursă socială (1.000 lei + 580 lei + 500 lei din veniturile proprii ale UPT);
– Cătălin Florin Pleş, Andreea Iuhasz, Monica Luminiţa Bălan, Mihaela Cotigă – Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi – burse de performanţă (1.000 lei + 500 lei din veniturile proprii ale UPT);
– Bianca Nicoleta Stoichiţă – Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi – bursă de performanţă + bursă socială (1.000 lei + 500 lei din veniturile proprii ale UPT);
– Alexandru Viorel Coşa, Paul Opincă, Sergiu George Alec – Facultatea de Mecanică – burse de performanţă (1.000 lei + 500 lei din veniturile proprii ale UPT);
– Estera Vălean – Facultatea de Mecanică – bursă de performanţă + bursă pentru premii obţinute în concursuri naţionale şi internaţionale (1.000 lei + 500 lei + 400 lei din veniturile proprii ale UPT).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !