105 morţi în atentatul de miercuri din Pakistan

6Comentarii
105 morţi în atentatul de miercuri din Pakistan

Bilanţul unuia dintre cele mai sângeroase atentate din Pakistan, care s-a produs miercuri în nord-vestul ţării, a ajuns la 105 victime, eclipsând misiunea de pace a secretarului de stat american Hillary Clinton, relatează AFP. 

La câteva ore după sosirea în capitala Pakistanului, Islamabad, a secretarului de stat american Hillary Clinton, venită să consolideze relaţiile cu o ţară cuprinsă de haos, o maşină-capcană a explodat într-o piaţă aglomerată din Peshawar.

Atentatul nu a fost revendicat încă, dar se înscrie într-un val de atacuri, majoritatea comise de talibanii pakistanezi, soldate cu peste 240 de morţi numai în luna octombrie.

“În total 105 persoane au fost ucise, dintre care 71 au fost identificate. 13 sunt copii şi 27 sunt femei”, a declarat joi medicul Zafar Iqbal, de la Lady Reading Hospital. “Avem aici şi 134 de răniţi. Restul (răniţilor – n.red.) au fost trimişi la alte spitale sau acasă”, a adăugat el.

Lista celor care şi-au pierdut viaţa este afişată în afara spitalului. Un oficial din serviciile de informaţii de la Peshawar a vorbit de acelaşi bilanţ, cel mai grav după atacul care a vizat-o pe fostul premier Benazir Bhutto, în 18 octombrie 2007, soldat cu 139 de morţi.

Joi vor fi organizate funeralii la Peshawar, iar comercianţii şi-au închis magazinele pentru trei zile de doliu.

Explozia a provocat un crater enorm şi a dus la prăbuşirea mai multor clădiriri din bazarul Meena, cel mai frecventat din acest oraş cu 2,5 milioane de locuitori, majoritatea paştuni.

Sursa: Newsin



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor