1 miliard de euro pe pastile

1Comentariu
Medicamente
Medicamente
BUCUREŞTI – Românii au dat 1 miliard de euro pe medicamente, anul trecut. Puţin, consideră producătorii, care susţin sus şi tare că preţurile din România nu sunt stabilite corect. Extrem de mult, spun bolnavii, care se plâng că nu îşi permit să cumpere toate medicamentele de care ar avea nevoie.

Bolnavii din România trebuie să scoată lunar din buzunar zeci de lei noi pentru a-şi putea trata bolile. Este o percepţie pe care nu o împărtăşesc marii producători de medicamente, cei care aduc în ţară tratamente revoluţionare şi… costisitoare.

„Medicamentele sunt scumpe faţă de nivelul de trai, nu faţă de piaţa internaţională”, spune Dan Zaharescu, preşedinte ARPIM. Cheltuielile cu medicamentele în România sunt printre cele mai mici din Europa, adică puţin peste 60 de euro pe cap de locuitor. În Ungaria, Germania sau Franţa, ele pot ajunge şi la 400 de euro.

Producătorii susţin, în schimb, că preţurile în România sunt cu o treime mai mici decât în alte ţări din Europa. Piaţa farmaceutică din România a fost estimată anul acesta la un 1.700 de milioane de euro. Potrivit Asociaţiei Producătorilor Internaţionali de Medicamente, aproape 60% din valoarea medicamentelor este acoperită din buzunarul pacientului, şi nu prin politica de sănătate a statului.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor