Politist din Timisoara, aflat in timpul liber, a salvat o fata din mainile unui talhar

61Comentarii
Politist din Timisoara, aflat in timpul liber, a salvat o fata din mainile unui talhar
La datorie 24 de ore din 24! Un poliţist din Timişoara a reuşit să prindă un tâlhar, marţi seara, în timp ce mergea cu prietenii să joace fotbal.

Criminalistul, în vârstă de 26 de ani, de loc din Severin, se afla în zona Dacia, când a observat  un individ şi o tânără. Deşi cei doi păreau un cuplu, ceva nefiresc în comportamentul celor doi i-a atras atenţia poliţistului. I s-a părut suspect modul în care tânărul ţinea mâna după gâtul femei, aşa că i-a urmărit până într-un loc întunecat, lângă garajele unui bloc. Flerul nu l-a înşelat. A observat că individul o ameninţă pe faţă cu un cuţit. Poliţistul nu a stat pe gânduri. L-a imobilizat pe individ într-o fracţiune de secundă. Între timp, un trecător a sunat la 112, iar în câteva minute i-au venit colegii în ajutor. Fata, în vârstă de 19 ani,  i-a povestit poliţistului cum, în timp ce mergea pe stradă, a fost acostată de individ. Acesta i-a pus un cuţit la gât şi i-a cerut bunurile de valoare. Nu avea asupra ei decât cerceii şi telefonul mobil. De altfel, acestea au şi fost găsite asupra tâlharului. Individul, de 30 de ani, a fost reţinut, urmând să fie prezentat în instanţă, cu propunerea de arestare preventivă.

C.C.



61Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor