Gest fără precedent. Papa s-a întâlnit cu victimele abuzurilor sexuale ale preoţilor pedofili

Gest fără precedent. Papa s-a întâlnit cu victimele abuzurilor sexuale ale preoţilor pedofili
Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit joi, într-un gest care nu a mai fost făcut până acum, cu câteva dintre victimele abuzurilor sexuale ale preoţilor catolici pedofili.

De la sosirea sa în Statele Unite, Papa şi-a mărturisit de mai multe ori ruşinea provocată de acest scandal. Tot joi, Suveranul Pontif a celebrat o liturghie pe cel mai mare stadion din Washington. Aproape 48.000 de oameni s-au adunat pe Stadionul Naţional de base-ball din Washington pentru slujba oficiată de Papa Benedict.

Suveranul Pontif era înconjurat de peste 1.300 de preoţi şi de patru coruri care au cântat în mai multe limbi, printre care greaca, ebraica, vietnameza şi zulusa. La sosire, Papa arăta marcat de oboseala drumului, dar primirea entuziastă a publicului şi imnurile religioase au părut să-i dea noi puteri în timpul slujbei. El i-a salutat pe americani ca pe un „popor al speranţei” şi a amintit din nou de victimele preoţilor pedofili.

Cunosc durerea pe care o resimte biserica din America, în urma abuzurilor sexuale asupra minorilor. Nu am cuvinte pentru a descrie durerea şi rănile provocate de aceste abuzuri. Este important ca toţi cei care au suferit să primească îngrijirea iubitoare”, a declarat Papa.

Suveranul Pontif nu s-a mărginit doar la vorbe: după liturghie, el s-a rugat împreună cu cinci dintre victimele abuzurilor. Potrivit unui comunicat al Sfântului Scaun, Papa „a ascultat poveştile lor şi le-a oferit cuvinte de încurajare şi speranţă”.. Seara, Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu profesori din şcolile catolice americane şi cu o delegaţie evreiască. Papa se va deplasa vineri la New York, unde va rosti un discurs la ONU şi va celebra din nou o liturghie pe un stadion.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !