Ştiri din Timiș
Miercuri, 24 aprilie, Raul Ambruș a depus jurământul pentru funcția de subprefect al județului Timiș. Numirea a avut loc de către Guvernul României cu o zi înainte. Ambruș ocupă locul lăsat liber de Sorin Ionescu, cel care a decis să renunțe la funcție pentru a se întoarce la catedră și a candida la alegerile locale.
5
Ştiri din Timiș
Sâmbătă începe oficial vacanța de primăvară pentru toți copiii și tinerii din ciclul preuniversitar. Aceștia vor sta acasă timp de aproape două săptămâni. Vacanța include ziua de 1 Mai, dar și Paștele Ortodox. Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, copiii se întorc la cursuri din 8 mai, când începe oficial și modulul 5 de predare.
Ştiri din Timiș
Sute de elevi din întreg județul Timiș au participat la prezentarea campaniei antidrog „Fără bariere – TOT adevărul despre droguri”, inițiat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. În timpul prezentării, însă, câțiva elevi din sala „Constantin Jude” au devenit agitați și au fost scoși din sală chiar de ministra Natalia Intotero, inițiatoarea campaniei. Prezentarea a fost dusă până la final, iar mulți dintre elevii care au ajuns de la începutul evenimentului au și rămas în sală.
6
Turism
Pe terenul de lângă Portul Otelec va avea loc în 27 aprilie Concursul internațional de gastronomie. Din Titel, Serbia, locul unde Bega se varsă în Tisa spre Dunăre, o echipă de bucătari sârbi va sosi la Otelec cu vaporul pentru a participa la competiția culinară.
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la spectacole, expoziții și conferințe.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de polițiștii locali, în timp ce se afla la volanul unei mașini ce staționa în fața Liceului Emanuil Ungureanu. Una dintre roțile mașinii era complet ruptă. Acesta le-a spus oamenilor legii că venea de la o petrecere.
Ştiri din Timiș
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, susține că o dezbatere despre descentralizare și regionalizare, care ar fi trebuit să aibă loc, joi, la Palatul Administrativ, a fost anulată prin intervenția social-democraților.
Ştiri din Timiș
În perioada 24 aprilie-14 mai se desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Sunt 700 de locuri disponibile, inclusiv în Timiș.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Star Taxi, cea mai mare aplicație de transport dezvoltată de o companie românească, își extinde serviciile în Timișoara. Cu peste 80% dintre șoferii de taxi din oraș prezenți în aplicație, Star Taxi va oferi un timp de preluare al clienților extrem de redus. De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a selecta opțiunea de plată dorită – card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Ştiri din Timiș
Cosmpolita Boutique Hotel Timișoara, unitatea hotelieră de pe strada Înfrățirii, aproape de intersecția cu Take Ionescu, în apropiere de ISHO, a împlinit luni, 22 aprilie, un an de când a cazat primul oaspete. Cu această ocazie, Camelia Greschner, directorul hotelului, a ținut să le facă o surpriză proprietarilor.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară.
Capitală Culturală
Marți, la Bastion, elevii din Timișoara au avut oportunitatea să vadă cum arată viața angajaților unei fabrici de haine.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Liceul Tehnologic Energetic ,,Regele Ferdinand I” Timișoara desfășoară în perioada iunie 2023- august 2024 activități de mobilitate ale elevilor și profesorilor în cadrul proiectului ERASMUS + 2023-1-RO01-KA121-VET-000125551, conform acreditarii cu codul 2022-1-RO01-KA120-000107269. Astfel, anunțăm următoarele:
Capitală Culturală
Una dintre lucrările compozitoarei Lili Boulanger, femeia care a răzbit într-o lume exclusiv a bărbaților, se va auzi la Sala Capitol la finele acestei săptămâni.
Ştiri din Timiș
Cinci proiecte din comunitatea timișeană au câștigat finanțare în cadrul proiectului „E și treaba mea”, derulat de Fundația Comunitară Timișoara. Cele cinci echipe au venit cu proiecte îndreptate spre elevi și studenți, cu tematici diverse, de la alfabetizarea în ceea ce înseamnă procesul electoral la importanța inițiativei civice în comunitatea în care trăiesc.
Anunturi de pe Jobson.ro pentru judetul Timis
Capitală Culturală
În parteneriat cu Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Teatrul German de Stat din Timișoara organizează a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Ştiri din Timiș
Festivalul Harababura Fair, reprezentativ pentru comunitatea artistică din Timișoara, se va desfășura în acest weekend. Deschis la Centrul de Proiecte de pe str. Vasile Alecsandri nr. 1, evenimentul reușește să surprindă și să impresioneze, oferind vizitatorilor săi o varietate de produse unice, de la bijuterii lucrate manual și obiecte de decor artistice, la haine și accesorii originale. Această ocazie este ideală pentru cei care doresc să găsească cadouri speciale, suveniruri autentice sau pur și simplu să se bucure de un weekend plin de inspirație și creativitate.
Capitală Culturală
Luni, la Timișoara s-a deschis expoziția TRIAJ, în Studioul On.set.hdv, în prezența lui Alexandru Florian, directorul Institutului pentru Studiul Holocaustului din România „Elie Wiesel”, și a Ancăi Bărbulescu, șefa departamentului de cercetare de la același institut.
2
Capitală Culturală
Opera Națională Română din Timișoara deschide Festivalul Internațional „Timișoara Muzicală” cu „Turandot” de Giacomo Puccini. Spectacolul este programat vineri, 26 aprilie, de la ora 19.
Cinema
F-SIDES Cineclub, primul cineclub din România dedicat filmelor făcute de femei, revine la Timișoara cu o nouă serie de ecranizări. Cele 10 filme, care vor rula din aprilie până în octombrie, propun o retrospectivă asupra emoțiilor și trăirilor resimțite într-o societate patriarhală. Această tematică este subiectul principal al sezonului 5 organizat de F-SIDES Cineclub, intitulat „Feelings.zip – O arhivă feministă a sentimentelor”.
Ştiri din Timiș
Deși Capitala Europeană a Culturii a trecut, reprezentanții Primăriei Timișoara spun că își doresc ca „efervescența culturală” din oraș să continue și în 2024. Astfel, pentru evenimentele cuprinse în Agenda Casei de Cultură pe anul 2024 ar urma să fie alocată o sumă de 7,7 milioane de lei. Până să fie aprobată, agenda are nevoie și de un vot în consiliul local.
Capitală Culturală
Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. De toate acestea vor avea parte timișorenii în data de 10 mai.
Ştiri din Timiș
Locuitorii de pe mai multe străzi din Timișoara s-au trezit cu presiune scăzută a apei la robinete din cauza unei avarii majore produse în zona Pasarelei Gelu-Crizantemelor. UPDATE. Reparațiile se fac mâine, consumatorii nu vor fi afectați
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara programase pentru perioada 15 – 25 aprilie o primă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor. Din cauza vremii, aceasta, însă, nu se poate desfășura cum ar trebui, astfel că va fi amânată pentru finalul lunii.
Ştiri din Timiș
Oamenii cu dare de mână sunt invitați să ajute persoanele nevoiașe din județele Timiș și Caraș-Severin. Asociația Acasă în Banat începe o nouă ediție a campaniei de donații „Dar din Dar”. Cei care doresc să ajute o pot face fie prin donații în bani, fie prin donarea de alimente neperisabile, produse de igienă și dulciuri.
Ştiri din Timiș
Minivacanța de Paști, prelungită și din cauza unei alte zile libere, 1 Mai, vine cu schimbări importante în programul de lucru al instituțiilor publice. La Biroul Înregistrare decese al Direcției de Evidență a Persoanelor Timișoara, de exemplu, se va lucra joi, sâmbătă și luni.
1
Ştiri din Timiș
Marți, 23 aprilie, Alin Nica a devenit oficial, potrivit documentelor depuse la Biroul Electoral Județean Timiș, candidatul Alianței Dreapta Unită la alegerile pentru președinția Consiliului Județean Timiș din 9 iunie. Au fost depuse, de fapt, protocolul de alianță de la nivel județean și câteva protocoale locale, pentru aproape 50 de UAT-uri din județ.
9
Eveniment
Polițiștii din județul Timiș au efectuat, luni, activități de control sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Timiș. Vizate au fost produsele pentru protecția plantelor și îngrășămintelor chimice. Oamenii legii au întocmit dosare penale.
Ştiri din Timiș
Activitățile filantropice și culturale reprezintă principala activitate a Fundației „Preot Ioan Olariu” a Parohiei Iosefin. Preşedintele fundaţiei este preotul Ionel Popescu, parohul Bisericii din Piața Sinaia.
Ştiri din Timiș
Mirela Toc, angajata Primăriei Timișoara care a fost dată afară printr-o dispoziție a primarului Dominic Fritz, a câștigat definitv, la Curtea de Apel Timișoara, procesul pe care l-a deschis prin intermediul sindicatului și acum trebuie reintegrată în aparatul de specialitate. Aceasta va trebui să primească și salariul pentru perioada în care a fost „demisă”.
16
Eveniment
Polițiștii din Timiș au primit, în ultima vreme, mai multe reclamații de la oameni care au fost păgubiți în mediul online.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Montis Hotel&Spa, unul dintre cele mai prestigioase locuri de cazare de la Muntele Mic, așteaptă turiștii cu brațele deschise în mijlocul unei naturi excepționale, pregătit să ofere surprize și experiențe de neuitat. În acest an, coincidența dintre zilele libere de 1 Mai și Paște creează motivul ideal pentru cei care caută să evadeze într-o escapadă în natură și să se delecteze cu bucate fine.
Eveniment
Un bărbat a aruncat mai multe deșeuri pe un un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare, după care le-a incendiat. El a fost prins de polițiști, care l-au amendat drastic.
4
Sănătate
Întâlnită mai ales la copii, parvoviroza umană este extrem de contagioasă și se transmite cu repeziciune, prin intermediul secrețiilor respiratorii. Parvovirus 19 este cel care cauzează infecția, denumită de specialiști și „eritemul infecțios”. Din fericire, este o infecție care trece de la sine, iar tratamentul este predominant simptomatic.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. SC Endress Zenessis Group SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Demolare Corp C 1 – Construire”, propus a fi amplasat În orașul Bocsa, str Ramnei , nr. 35, jud Caras - Severin.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. SC Endress Zenessis Group SRL anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire hala metalica C13 Autobuze”, propus a fi amplasat in orașul Bocsa, str Ramnei, nr. 35, jud Caras - Severin.
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis, candidatul alianței PSD-PNL, va fi susținut în cursa electorala pentru conducerea Consiliului Județean și de către UDMR Timiș.
7
Ştiri din Timiș
Începând de marți, 23 aprilie, echipele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au început să monteze parapet de tip New Jersey pe mijlocul Centurii Timișoara Nord, lucru care aduce restricții de trafic. Pe acest drum au avut loc, de-a lungul timpului, mai multe accidente, astfel că decizia a fost luată împreună cu polițiștii rutieri.
12
Ştiri din Timiș
Scandal uriaș la CODRU Festival. Organizatorii, acuzați de o parte din artiști că nu au fost plătiți
Probleme la CODRU Festival. Deși din descriere, evenimentul este unul întemeiat pe valori precum „ecologism”, „etică”, „libertate”, „comunitate” – după cum este precizat pe site-ul de prezentare – mai mulți colaboratori spun că nu au fost plătiți nici până acum, la final de aprilie, pentru serviciile prestate anul trecut.
14
Ştiri din Timiș
Darius Robert Mihuț are aproape 27 de ani și locuiește în Moșnița Veche. Tânărul are dizabilități fizice din naștere și spune că deși încearcă din răsputeri să-și găsească un loc de muncă, nu reușește să se angajeze.
2
Dialoguri Sănătoase
Discurile intervertebrale acționează ca o pernă între oasele coloanei. În timpul operației de hernie de disc este îndepărtată bucata discului care irită rădăcina nervoasă sau canalul spinal. Timpul necesar pentru a reveni la activitățile normale este diferit de la persoană la persoană.
Ştiri din Timiș
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Sunt pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia.
Ştiri din Timiș
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat, luni, că este dispus să pună la dispoziția Guvernului Sala Multifuncțională în cazul în care Executivul va organiza la Timișoara următoarea întrunire, așa cum a anunțat deputatul Alfred Simonis, președintele PSD Timiș.